Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în mai multe acțiuni desfășurate în Delta Dunării, aproximativ 3.400 de metri de plase de pescuit și peste 400 de kilograme de pește capturat ilegal.

Prima intervenție a avut loc în data de 6 februarie 2026, când polițiștii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat. În urma verificărilor, au fost găsite plase de pescuit monofilament și multifilament, cu o lungime totală de peste 1.600 de metri, în care erau capturate 56 de kilograme de pește.

La data de 12 februarie 2026, în cooperare cu inspectori ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, polițiștii de frontieră au identificat, în zona lacului Leahova, plase din fir textil și multifilament, însumând peste 1.000 de metri. În acestea se aflau aproximativ 60 de kilograme de pește.

O zi mai târziu, polițiștii din cadrul Grupului de Nave Sulina au descoperit alte plase de tip monofilament, cu o lungime de peste 700 de metri, în care erau capturate circa 290 de kilograme de pește.

Întreaga cantitate de pește a fost predată unor societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar plasele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În toate cazurile, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol, urmând ca la finalizarea anchetelor să fie dispuse măsurile legale.