Interval de valabilitate: 24 decembrie, ora 12 – 25 decembrie, ora 20
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsori viscolite și strat de zăpadă, polei
Zone afectate: Dobrogea, Muntenia, Oltenia și sudul Banatului
Temporar, vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și sudul Banatului cu viteze de 50…70 km/h. În noaptea de miercuri spre joi (24/25 decembrie) și în prima parte a zilei de joi (25 decembrie) în Muntenia, sudul Olteniei și în nordul Dobrogei vântul va viscoli ninsoarea, iar vizibilitatea va scădea temporar sub 100 m. În Oltenia va continua să ningă viscolit până în seara zilei de joi (25 decembrie).
În vestul Carpaților Meridionali și în Oltenia se va depune strat de zăpadă cu grosimi cuprinse între 10 și 20 cm și izolat de peste 25 cm.
Pe alocuri se va depune polei și se va forma ghețuș, precizează Administrația Națională de meteorologie.
Ministerul Afacerilor Interne recomandă:
Dacă pleci la drum:
Pleacă doar dacă este necesar
Verifică traseul și condițiile meteo
Pregătește mașina pentru iarnă (anvelope, combustibil, lichid de parbriz)
Redu viteza și păstrează distanța față de cel din față
Dacă vizibilitatea devine foarte mică, oprește într-un loc sigur
Ovidiu Ghionu
