Comunicat ISU Tulcea

UPGRADE. Ora 13:40

Măsuri de prevenire în contextul codul portocaliu
de ninsori și viscol

Peste 60 de efective ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea sunt prezente în toate subunitățile de intervenție pregătite să intervină în situațiile de urgență ce pot apărea în contextul codului portocaliu de ninsoare, vânt puternic și vizibilitate scăzută.
Codul portocaliu este valabil până în această seară la ora 23:00 și sunt așteptate căderi de precipitații sub formă de ninsoare ce vor aduna până 25 de cm, de asemenea vântul va sufla cu rafale de până la 80 de km/h și vizibilitatea poate scădea sub 50 de m.
La nivelul județului Tulcea a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, iar la nivelul ISU Tulcea a fost activată Grupa Operativă și Centrul Județean pentru Coordonare și Conducere a Intervenției pentru monitorizarea permanentă a situației din teren.
Recomandăm populației să evite deplasările ce nu sunt urgente, dacă este imperios necesar, deplasarea să fie efectuată cu autovehicule dotate corespunzător condițiilor meteorologice, să se informeze permanent din surse oficiale despre starea vremii și a traseului pe care urmează să se deplaseze. De asemenea recomandăm populației să aibă în autoturism un rucsac de urgență care să conțină hrană, apă, lanternă, baterii pentru alimentarea telefoanelor mobile, haine groase și pături. De asemenea alimentați autovehiculul cu combustibil pentru ca în cazul în care rămâneți înzăpeziți să aveți posibilitatea de a vă încălzi.
Alegeți să rămâneți în siguranță, iar pentru situații de urgență apelați cu încredere numărul unic de urgență 112.

„Începând cu ora 10:00, județul Tulcea intră sub o avertizare de COD PORTOCALIU de ninsori, vânt puternic și viscol ce va determina vizibilitate scăzută sub 50 de metri.

Avertizarea meteorologică este valabilă până în această seară la ora 23:00.
Astfel, în intervalul 10:00 – 23:00 se va depune strat de zăpadă local consistent, cu grosimi în general de 20-25 de cm. Vântul va avea intensificări puternice cu rafale de 60-80 de km/h, temporar va fi viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitate sub 50 de m.

ISU Tulcea recomandă participanților la trafic să acorde o atenție sporită la volan, să circule cu grijă și să nu să se deplaseze cu autovehicule care nu sunt echipate corespunzător condițiilor de iarnă.

De asemenea, recomandăm ca deplasările să fie pe cât posibil limitate, iar dacă situația o impune să fie apelat numărul unic de urgență 112.

La nivelul ISU Delta Tulcea a fost activată Grupa Operativă, iar toate forțele și mijloacele subunităților de intervenție din județul Tulcea sunt pregătite să intervină pentru gestionarea situațiilor de urgență dacă vor apărea.”

Garda de Coastă informează că punctul de frontieră Isaccea-Orlovka este închis temporar din cauza condițiilor meteo.