IPJ Tulcea informează

Acțiune a Poliției Orașului Măcin pentru menținerea ordinii și siguranței publice

În data de 08 martie 2026, în intervalul orar 10:30 – 14:30, la nivelul Poliției Orașului Măcin a fost desfășurată o acțiune atât pe linie rutieră cât și pe linia menținerii ordinii și siguranței publice, având în vedere recitalul de muzică bizantină susținut de artista Ribale Wehbe, organizat la Biserica „Sfinții Petru și Pavel” din orașul Măcin.

Activitățile polițiștilor au vizat atât lăcașul de cult și zona adiacentă acestuia, cât și drumurile publice din proximitate, în scopul prevenirii faptelor antisociale și al asigurării unui climat de ordine și siguranță pentru participanți.

Pe durata desfășurării acțiunii au fost aplicate 9 sancțiuni
contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de aproximativ 2.000 lei.


Acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic

La data de 08 martie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Slava Cercheză au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul silvic privind depozitarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos.

În cadrul activităților desfășurate pe raza localității Slava Rusă, polițiștii au depistat în trafic, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din localitatea Camena, județul Tulcea, care conducea o autoutilitară ce transporta 0,95 mc material lemnos de esențătare, fără a deține documente legale de proveniență.

Față de conducătorul auto a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform Legii nr. 171/2010, totodată fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos.


În perioada 06–09 martie 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni specifice pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului și/sau a substanțelor psihoactive.

În cadrul acțiunilor realizate au fost efectuate 1.215 testări cu aparatul etilotest pentru depistarea consumului de alcool, din care 27 de testări au fost înregistrate cu rezultate pozitive.

Dintre acestea, 8 rezultate pozitive au fost înregistrate în cazul conducătorilor auto, iar 19 rezultate pozitive au fost înregistrate în cazul altor participanți la trafic.

Totodată au fost efectuate și 57 de testări privind depistarea consumului de droguri, înregistrându-se un rezultat pozitiv în cazul unui conducător auto.

Recomandăm tuturor participanților la trafic să adopte un comportament responsabil și să nu conducă sub influența alcoolului sau a drogurilor.