Consultări locale pentru Strategia Deltei Dunării, ADI-ITI

Reprezentanți ai administrațiilor locale, ai mediului de afaceri și ai sectorului pescăresc din Delta Dunării au solicitat, în cadrul consultărilor desfășurate la Crișan pentru viitorul exercițiu financiar ITI Delta Dunării, elaborarea unor ghiduri de finanțare exclusive pentru teritoriu și adaptarea politicilor publice la realitățile specifice ale Deltei.

Întâlnirea, organizată cu participarea experților Băncii Mondiale, a avut ca obiectiv identificarea principalelor priorități de investiții și a problemelor care afectează comunitățile locale. Președintele ADI ITI Delta Dunării, Ilie Petre, a subliniat că propunerile colectate direct din teritoriu vor contribui la elaborarea viitorului plan strategic de dezvoltare.

Una dintre cele mai dezbătute teme a fost situația turismului din Caraorman. Operatorii locali au reclamat efectele interzicerii accesului auto în Pădurea Caraorman, măsură care, în lipsa unor alternative viabile, a contribuit la scăderea numărului de turiști în ultimii ani. Aceștia au cerut soluții de transport compatibile cu protecția mediului, precum și realizarea unui ghid clar pentru turism sustenabil. Pădurea Caraorman este încadrată de legea Rezervației Biosferei „Delta Dunării” în zonele cu statut strict protejat, unde nu se poate face turism, indiferent de formă, pe jos sau cu mijloace de transport.

Problemele de infrastructură au ocupat, de asemenea, un loc central în discuții. Primarul comunei Crișan, Silviu Rahău, a atras atenția asupra blocajului privind construirea podului dintre Crișan și Caraorman, proiect considerat esențial pentru mobilitatea localnicilor și pentru accesul elevilor și al serviciilor de aprovizionare. În sezonul rece, lipsa acestei legături poate duce la izolarea completă a localității Caraorman.

Participanții au semnalat și dificultățile întâmpinate în implementarea unor proiecte pentru faleza și portul din Mila 23, precum și lipsa dotărilor necesare intervențiilor de urgență. Printre propunerile formulate se numără dezvoltarea telemedicinei și construirea unei rețele de heliporturi în localitățile izolate ale Deltei, investiții considerate prioritare pentru întreaga zonă centrală a rezervației.

Un avertisment ferm a fost lansat de primarul Silviu Rahău, care a susținut că politicile de mediu aplicate fără consultarea comunităților locale accelerează procesul de depopulare. Acesta a arătat că școlile din satele mici riscă să fie închise din cauza numărului redus de elevi și a cerut implicarea locuitorilor în procesul de luare a deciziilor care le afectează direct viața.

La rândul său, președintele Federației Organizațiilor Producătorilor de Pește din Delta Dunării, Dan Verbina, a prezentat o analiză a dificultăților economice și de mediu din zonă. Acesta a criticat nivelul ridicat al cofinanțării pentru proiectele europene, de 70%, ca fiind considerat inaccesibil pentru antreprenorii locali, și a solicitat reducerea contribuției proprii la maximum 10% pentru investițiile realizate în Delta Dunării.

În domeniul urbanismului, reprezentanții comunităților au cerut sprijin financiar pentru conservarea arhitecturii tradiționale, argumentând că obligativitatea utilizării stufului și a tâmplăriei din lemn majorează semnificativ costurile de construcție. Regulamentul de urbanism din Delta Dunării impune acoperișuri de stuf sau țiglă. Relativ la acesta din urmă, dincolo de costul ridicat, îngreunează foarte mult clădirea care de cele mai multe ori este plasată pe un sol sensibil, mlăștinos sau nisipos.

Problemele de mediu și pescuit au completat lista priorităților. Colmatarea lacurilor, eutrofizarea apelor și lipsa lucrărilor de decolmatare afectează atât biodiversitatea, cât și activitățile economice tradiționale. Reprezentanții pescarilor au solicitat elaborarea unui model hidraulic pentru gestionarea apelor, achiziția de utilaje moderne și introducerea unui sistem de trasabilitate electronică pentru pește, în vederea combaterii comerțului cu produse de import prezentate drept pește din Delta Dunării.

Concluzia principală a consultărilor de la Crișan a fost necesitatea unor mecanisme de finanțare adaptate specificului Deltei Dunării. Solicitarea privind elaborarea unor ghiduri de finanțare dedicate exclusiv acestui teritoriu a fost inclusă în analiza experților Băncii Mondiale.

Totodată, participanții au susținut organizarea unei întâlniri între reprezentanții unităților administrativ-teritoriale și Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, pentru identificarea unor soluții comune care să permită protejarea mediului fără blocarea dezvoltării comunităților locale.

foto: ADI-ITI Delta Dunării