Premierul României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj dur pe pagina sa de Facebook după ce, în cursul nopții trecute, o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din Galați, provocând un incendiu și rănirea ușoară a două persoane, o mamă și copilul ei de 14 ani.

Șeful Guvernului a precizat că autoritățile au intervenit imediat și că au fost luate măsuri urgente pentru protejarea populației.

„Am fost în contact cu ministrul Apărării și au fost luate imediat toate măsurile pentru protejarea populației, iar, în plan diplomatic, au fost informați aliații și partenerii României”, a declarat premierul.

Ilie Bolojan a condamnat ferm incidentul, catalogându-l drept „o nouă violare a spațiului aerian”, cauzată de continuarea războiului dus de Rusia în Ucraina.

„Această situație este inacceptabilă și reprezintă o nouă violare a spațiului aerian, generată de continuarea iresponsabilă și nejustificată a războiului dus de Rusia în Ucraina. Acest război continuă să afecteze securitatea României și a statelor de pe Flancul Estic”, a transmis acesta.

Premierul a cerut Moscovei să înceteze imediat astfel de acțiuni și a subliniat că întărirea securității naționale trebuie să rămână prioritatea principală a autorităților române.

„Condamn fără rezervă aceste acțiuni grave și cer ferm Rusiei să pună imediat capăt acestora”, a afirmat Ilie Bolojan.

Totodată, șeful Executivului a explicat că reacția sistemului de apărare românesc a fost limitată de nivelul actual al dotării, motiv pentru care programul european SAFE devine esențial pentru modernizarea capacităților antidronă ale Armatei României.

„Răspunsul apărării românești a fost limitat de nivelul dotării. Este încă o dovadă a importanței programului SAFE, prin care vom asigura o dotare completă antidronă a Armatei României. Contractul va fi semnat în următoarele ore. În câteva luni va începe livrarea capabilităților antidronă”, a precizat premierul.

Ilie Bolojan a mai declarat că toate eforturile trebuie concentrate pentru protejarea cetățenilor și consolidarea apărării naționale, în contextul amenințărilor generate de războiul din apropierea granițelor României.

Ultima oră: Președintele Nicușor Dan a anunțat că a convocat de urgență Consiliul Suprem de Apărare a Țării, iar ministrul interimar de externe, Oana Țoiu, a chemat ambasadorul Rusiei pentru a preciza măsurile ce vor fi întreprinse ca urmare a acestui incident.

foto: stiripesurse.ro