24 februarie 2022 – Atacul mișelesc al Rusiei asupra Ucrainei. Patru ani de război în Europa
Mai este puțin timp și se împlinesc patru ani de la agresiunea armată a Rusiei împotriva Ucrainei, stat suveran și independent, ce a avut loc pe 24 februarie 2022. În istoria recentă a fost doua agresiune după ocuparea în același mod a peninsulei Crimeea, începând cu 20 februarie 2014.
Ce au înțeles românii după patru ani de la izbucnirea războiului ne este prezentat într-un sondaj INSCOP realizat la comanda New Strategy Center și arată o schimbare îngrijorătoare în percepția românilor asupra războiului din Ucraina.
Dacă în mai 2022, la scurt timp după invazia declanșată de Rusia, peste 71% dintre români considerau că Moscova este vinovată pentru declanșarea războiului, în februarie 2026 procentul a scăzut la 54,9%, dar peste nivelul din noiembrie 2023 (49,8%) . În paralel, a crescut semnificativ numărul celor care indică drept vinovați Ucraina, Uniunea Europeană sau Statele Unite.
În același timp, peste 14% dintre români indică Ucraina drept vinovată — în creștere față de 4,5% în mai 2022 și 8,8% în noiembrie 2023. 7,7% dintre cei chestionați atribuie responsabilitatea Statelor Unite, procent în scădere comparativ cu 10,4% în mai 2022 și 14,6% în noiembrie 2023.
Totodată, 9% dintre participanți consideră că Uniunea Europeană poartă vina pentru izbucnirea conflictului, față de doar 1,7% în mai 2022 și 2,9% în noiembrie 2023. Alți 3,5% indică alte cauze sau actori.
Rata non-răspunsurilor este de 10,8%, comparativ cu 8,3% în mai 2022 și 19,4% în noiembrie 2023.
Conflictul nu a început în 2022
Războiul nu a început în februarie 2022. El a început în 2014, prin anexarea ilegală a Crimeei și prin destabilizarea estului Ucrainei. A fost primul pas al unui conflict asumat deschis de Kremlin.
Invazia din 2022 nu a fost o reacție defensivă. Nu a fost o „provocare” occidentală. A fost o agresiune militară nejustificată împotriva unui stat suveran, recunoscut internațional, inclusiv de Rusia.
A sugera astăzi că Ucraina ar fi responsabilă pentru invazie înseamnă a accepta logica agresorului: victima este de vină pentru că a existat.
De unde vine această schimbare de percepție?
Scăderea cu aproape 17 procente a celor care indică Rusia drept vinovată este șocantă, dar deloc întâmplătoare. Ea vorbește despre oboseala acumulată în fața unui conflict prelungit, despre presiunea economică resimțită în ultimii ani datorită guvernării falimentare și despre expunerea constantă la narative propagandistice care erodează treptat certitudini. În același timp, prinde tot mai mult teren relativizarea agresiunii, sintetizată comod în formula „toți sunt de vină”, o formulă care diluează responsabilitatea și mută accentul de la fapte la interpretări convenabile.
Faptul că tot mai mulți indică Uniunea Europeană sau Statele Unite drept responsabile arată cât de eficient a fost promovată ideea că războiul ar fi, de fapt, o confruntare geopolitică între mari puteri, în care Ucraina nu este decât un pretext sau un pion sacrificabil. O asemenea lectură ignoră însă un adevăr elementar: fără decizia Kremlinului de a invada, de a porni acest conflict, nu ar fi existat niciun război.
„Paradisul sovietic” – mitul care nu moare în România
Pentru o parte a societății românești, Rusia continuă să fie privită printr-o lentilă nostalgică sau romantică. Mitul „ordinii”, al „stabilității” și al „valorilor tradiționale” este adesea pus în contrapondere cu democrațiile occidentale, percepute ca haotice sau decadente.
Dar istoria României sub influența sovietică nu a fost un nici pe departe un paradis. A fost o perioadă de ocupație militară, de deportări, de jaf, de represiune politică și de suprimare a libertăților fundamentale.
A vorbi astăzi despre responsabilitatea Rusiei în termeni relativi înseamnă a minimaliza lecțiile propriului nostru trecut.
Susținătorii din lumea civilizată ai războiului coafat de Moscova sub titulatura „Operațiune specială” trăiesc într-o țară liberă, democratică unde spre deosebire de „frații” lor ruși beneficiază de libertatea de exprimare, unde spre deosebire de „frații” lor ruși se pot produce după poftă pe rețelele sociale pozând în deplinătatea șocantă a logicii și non-logicii asumate sau nu, unde spre deosebire de „frații” lor ruși nu cad de la etaj și nu-și trimit copii să moară pe frontul vanităților unui criminal.
Spre deosebire de „frații” lor ruși nu și-au îngropat 1,2 milioane de tineri concetățeni morți într-un război ce nu este și nu va fi niciodată al lor.
Spre deosebire de „frații” lor ruși, își pot căuta dreptatea și pot trăi liber fără frica de a fi urmăriți și spionați pentru delicte de opinie…
…dar, paradoxal, așteptă „salvarea” de la „frații” lor ruși, mulți vinovați de crime de război, de răpiri de copii, ucideri în masă, violuri și tortură asupra civililor și militarilor deopotrivă.
Oare ce se întâmplă în mintea unor astfel de oameni? Ce judecăți și mecanisme emoționale justifică o asemenea poziționare? Ce așteptări pot avea într-un orizont de timp oarecare? Ce s-a întâmplat cu 17% dintre românii care și-au schimbat părerea în ultimii ani? A câștigat propaganda rusă și s-a instalat confortabil în mintea unor oameni normali care au devenit peste noapte extremiști și iubitori ai dictaturii și războiului?
Un pic de rațiune, de gândire critică și foarte puțină imaginație ne-ar fi îndepărtat de procentele rușinii și ar fi adâncit prăpastia dintre lumea civilizată și negura apăsătoare a unui regim brutal pe care îl știm bine, am trăit odată cu el în 45 de ani de comunism.
Pericolul echivalenței morale
Când 14% dintre români consideră că Ucraina este vinovată pentru invazie, iar procente în creștere indică Uniunea Europeană sau SUA drept responsabile, asistăm la un fenomen periculos: echivalența morală între agresor și victimă.
Această echivalență nu este doar o opinie diferită. Este o deformare a realității factuale. Nu există circumstanțe retorice care să transforme agresorul în victimă.
Dacă acceptăm ideea că agresorul nu este pe deplin responsabil pentru agresiunea sa, ce garanție mai avem că principiile care ne protejează pe noi — ca stat, ca societate, ca cetățeni — vor mai conta mâine?
foto: Artiom Șeinin, prezentând un pliant cu Donald Trump după obținerea celui de-al doilea mandat de Președinte al SUA