Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea a prezentat bilanțul activității desfășurate în primele șase luni ale anului 2026, perioadă în care principala prioritate a instituției a fost menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, atât prin asigurarea măsurilor de ordine la evenimentele cu public numeros, cât și prin participarea la misiuni de menținere a ordinii în sistem integrat.

În intervalul ianuarie–iunie 2026, jandarmii tulceni au executat 61 de misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, religioase, cultural-artistice, acțiuni de protest, evenimente comerciale și vizite oficiale. Totodată, au desfășurat 641 de misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice, având ca obiectiv prevenirea faptelor antisociale și intervenția rapidă la solicitările cetățenilor.

Pe parcursul primului semestru, efectivele Inspectoratului au intervenit la 286 de evenimente semnalate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 și au pus în aplicare 458 de mandate de aducere emise de instanțele de judecată.

În ceea ce privește misiunile specifice, jandarmii au asigurat paza pentru 6 transporturi de produse cu caracter special destinate armamentului și muniției, 33 de transporturi de valori și 229 de transporturi de corespondență clasificată.

Activitatea desfășurată în teren s-a concretizat și prin constatarea a 61 de fapte care au afectat ordinea și liniștea publică. Pentru încălcarea prevederilor legale au fost aplicate 466 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 193.300 de lei. De asemenea, jandarmii au efectuat 3.250 de verificări utilizând aplicația e-DAC.

Pe lângă activitățile operative, Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea a continuat și acțiunile de prevenire și informare. În primul semestru al anului au fost organizate 28 de activități preventiv-educative în cadrul programelor „Școala ta în siguranță”, „MAI multă grijă, MAI multă siguranță” și al altor campanii derulate la nivel național și local. La aceste activități au participat aproximativ 1.052 de persoane, fiind distribuite 140 de materiale informative.

Reprezentanții Jandarmeriei Tulcea reamintesc cetățenilor că pot solicita sprijinul jandarmilor aflați în misiune ori de câte ori situația o impune sau pot apela numărul unic de urgență 112 pentru semnalarea evenimentelor care necesită intervenția autorităților.