În data de 13.02.2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, acționând în baza unor informații, au oprit pentru control pe raza județului Tulcea, o autoutilitară, înmatriculată în România, în care se aflau doi cetățeni români, în vârstă de 37 și 48 de ani, cu domiciliul pe raza județului Ilfov, respectiv a municipiului București.
În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiștii de frontieră au constatat că transportau cantitatea de 1.279 kilograme de peşte, diferite specii. În urma verificărilor actelor de însoţire, s-a stabilit că pentru cantitatea de 566 kilograme de pește, persoanele în cauză nu deţineau documente legale.
Întrucât peştele pentru care nu existau documente, avea un aspect necorespunzător, a fost solicitat sprijinul DSVSA Tulcea, iar în urma verificărilor, aceștia au emis certificat sanitar veterinar ce prevedea măsura neutralizării (prin incinerare) a cantităţii de 566 kilograme la o unitate de profil din judeţul Tulcea.
(G.D.)
