O cantitate impresionantă de pește, aproximativ 500 de kilograme de somn, a fost confiscată de autorități în urma unui control desfășurat pe 1 aprilie 2026, în localitatea Cataloi, județul Tulcea. Acțiunea a avut loc în colaborare cu polițiștii din cadrul IPJ Tulcea, la un punct fix de control rutier.

Autovehiculul verificat, înmatriculat în județul Brașov, transporta întreaga cantitate de pește fără documente legale de proveniență. În urma verificărilor, comisarii au stabilit că marfa provenea din Italia, fiind achiziționată de o firmă din Brașov și destinată comercializării prin intermediul unor operatori din Tulcea.

Autoritățile susțin că documentele fie lipseau, fie nu reflectau realitatea, ceea ce ridică suspiciuni privind un posibil lanț comercial ilegal, construit pentru a introduce pe piață produse fără trasabilitate.

Întreaga cantitate de pește a fost confiscată și predată unui operator autorizat, iar autoturismul folosit la transport a fost indisponibilizat, urmând să fie supus confiscării. Cazul este încadrat în sfera penală, conform legislației în vigoare.

„Nu vorbim doar despre un transport fără acte, ci despre o încercare clară de a introduce pe piață produse fără trasabilitate, printr-un lanț comercial construit pe documente inexistente sau nereale. Suntem în teren și verificăm fiecare verigă implicată”, a declarat Marius Niță, comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu, coordonatorul acțiunii.

Traficul european de pește

Pe piața din Italia, somnul (Silurus glanis) este considerat un pește valoros, în special în anumite comunități de consumatori din nordul țării. Prețul variază, în funcție de calitate și proveniență, între aproximativ 8 și 10 euro/kg la en-gros.

Diferențele de preț și cererea constantă pot genera astfel de circuite comerciale ilegale, în special atunci când trasabilitatea este ocolită pentru a maximiza profitul. Pentru că în țările din vestul Europei peștele cu proveniență dubioasă, fără acte, nu se poate vinde – niciun comerciant nu riscă, rețelele de traficanți se îndreaptă spre țări unde controlul trasabilității este deficitar, cum ar fi România.

Cazul de la Tulcea nu este singular. În ultimii ani, autoritățile europene au descoperit mai multe rețele implicate în traficul ilegal de pește, iar în anul 2022 în România a fost destructurată o rețea puternică cu multe conexiuni în centre de vânzare ca aducea pește, în special somn, din Spania, Italia, Regatul Unit sau Franța. Uneori datorită aspectului albicios la peștelui de pe Sena, acesta era comercializat tranșat, fără piele.

Ancheta continuă

Autoritățile române anunță că verificările sunt în curs, iar ancheta vizează toate verigile implicate în acest lanț comercial – de la achiziție, transport și până la posibila distribuție pe piață.

La Tulcea peștele de apă dulce prezentat pentru comercializare poartă de multe ori ilegal eticheta de „Pește din Delta Dunării”, deși în multe cazuri este importat din Grecia sau Ungaria sau provine din crescătorii, chiar dacă acestea din urmă se află pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării. De ani de zile autoritățile închid ochii iar populația consumă pește fără să cunoască proveniența acestuia. Se pare că instituțiile de control responsabile, respectiv ANPA sau Poliția Română, și ANPC la sesizare, tolerează astfel de practici iar consumatorii sunt păcăliți în continuare.

Da, în România se poate orice.